Speranță și lumină în mijlocul iernii
și ce legătură ar putea avea clătitele cu asta
Ai zice că februarie nu are nimic de oferit. E luna aceea de tranziție, de la iarnă spre primăvară, mai este și foarte scurtă, pare ușor insipidă, iar asta în ciuda rozului care pare să o invadeze începând cam de pe acum și până pe 14, când vine Sf. Valentin. La o privire mai atentă însă, februarie ăsta monoton are niște sărbători interesante, care leagă între ele diferite culturi. Astfel, în calendarul european al sărbătorilor religioase, există o dată care trece adesea ușor nebăgată în seamă: 2 februarie. Aflată la patruzeci de zile după Crăciun, această dată reprezintă un prag simbolic care apare în mai multe spații creștine sub nume diferite, dar cu aceeași structură și un sens cât se poate de apropiat.
În tradiția creștină occidentală, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Candlemas ori, în germană, Maria Lichtmess. Ea se leagă de aducerea Pruncului Iisus la Templu, unde este recunoscut ca fiind Lumina Lumii. Acest motiv al luminii face ca, în multe regiuni, această zi să fie legată de binecuvântarea lumânărilor pentru întregul an și organizarea unor procesiuni ale luminii, în care oamenii poartă pe străzi făclii, lumânări și candele aprinse, rugându-se pentru protecția casei în lunile ce vor urma.
Această sărbătoare a funcționat multă vreme și ca reper sezonier, fiind considerată încheierea oficială a perioadei Crăciunului. În Austria, de exemplu, bradul era păstrat până la această dată, abia apoi era strâns, într-un gest simbolic care transmitea că lumina sărbătorilor nu se termina brusc, ci se retrăgea lent, în ritmul iernii și al naturii. Tot în Austria, calendarul țărănesc zice Ist’s an Lichtmess hell und rein wird ein langer Winter sein; wenn es aber stürmt und schneit, ist der Frühling nicht mehr weit. În traducere: Dacă de Luminație e senin și luminos, iarna va fi lungă; dar dacă e furtună și ninge, primăvara nu mai e departe. Uitându-mă pe geam, vă spun că, în conformitate cu această zicere, primăvara este aproape aici.
În Franța, aceeași zi poartă numele de La Chandeleur și este, poate, unul dintre cele mai clare exemple despre cum o sărbătoare religioasă poate căpăta o expresie gastronomică puternică. Astfel, pentru francezi, ziua de 2 februarie este aproape inevitabil asociată cu crêpes, clătitele subțiri, delicate și aurii care au devenit un adevărat marker cultural al momentului. Legătura dintre sărbătoare și produsul culinar vine dintr-un amestec de simbolism popular, care se intersectează cu cel religios, dar și cu… economia domestică. Începutul lui februarie marca startul într-o perioadă în care, pe de o parte, oamenii începeau să simtă cum proviziile de peste iarnă se micșorau; în același timp, trebuiau să folosească alimentele ce aveau să fie interzise în timpul postului Paștelui, precum ouăle sau laptele. Forma rotundă și culoarea aurie, caldă și îmbietoare a crêpes au fost asociate cu simbolistica solară, a luminii care revine să îmbrățișeze pământul. Și cum francezii sunt foarte atenți la toate gesturile legate de activitățile culinare, nici întoarcerea acestor clătite nu putea să nu capete o încărcătură simbolică, legată de noroc. Astfel, în multe familii există și astăzi obiceiul de a întoarce crêpes ținând și o monedă în mână. Gestul promite prosperitate tot anul celui care îl înfăptuiește.
Și în România există această sărbătoare, dar într-o ușor altă tonalitate culturală. În calendarul ortodox, 2 februarie este Întâmpinarea Domnului, cunoscută și ca Stretenia, cu aceeași origine biblică, același moment al aducerii Pruncului Iisus la Templu, același prag de patruzeci de zile după naștere. În tradiția românească, accentul a rămas mai mult liturgic și sezonier; în folclor ziua era privită ca un punct de trecere între iarnă și primăvară, cu observații și predicții legate de vreme și cu ideea unei schimbări lente în ciclul anotimpurilor. Spre deosebire de Franța, nu s-a cristalizat un preparat de panificație asociat strict acestei date, așa cum se întâmplă în jurul altor sărbători mari, ceea ce arată că nu toate culturile transformă același reper religios într-un simbol alimentar.
Privind aceste corespondente culturale, devine vizibil și demn de remarcat ceva interesant: aceeași sărbătoare se poate trăi simultan ca ritual al luminii, ca încheiere molcomă a perioadei Crăciunului, ca zi a clătitelor, ca reper de calendar agrar sau ca moment liturgic major. În esență, ziua de 2 februarie vorbește, în orice limbă, despre lumină și despre nevoia de speranță din mijlocul iernii.
The Bread Sommelière | Taste is knowledge
Sunt Lara Schütz, maestru brutar, expert în analiza senzorială a pâinii și somelier de pâine. Povestesc în acest newsletter despre pâinea care este și aliment, dar și cultură, antropologie, tehnologie, progres și pasiune.
It's interesting how you manage to shine a new light on February, which for many of us just feels like a transition variable waiting for spring to load. The way you connected Candlemas to the concept of Lumina Lumii and these cross-cultural ties realy made me rethink those seemingly invisible historical threads.