Cum a furat Grinch toamna
magia sărbătorilor, mirosuri memorabile și de ce Proust nu ar trebui să fie la o dietă exclusivă de madlene cu ceai
Între două călătorii și trei rapoarte de activitate, acum că tot suntem pe final de octombrie, îmi găsesc timp să ridic o sprânceană la invazia de nestăvilit a Crăciunului. Să zicem că mă obișnuisem cumva cu prezența încă de la finele lui august a turtei dulci în supermarketuri. De fapt, nu cred că e obișnuință, ci pur și simplu am ales să ignor acest fapt și să nu mă mai mir. It is what it is. Anul ăsta însă am senzația că am fost asaltați de Crăciun foarte devreme: în septembrie erau deja brazi decorați, vitrine festive, reni oriunde te uiți. Și m-am uitat în multe locuri, că doar nu degeaba sunt consultant nomad pentru brutării. An agressive takeover, cam așa se simte.
Feed-ul de instagram mi-a fost și el invadat de postările multor brutării, de pretutindeni, care, deși încă stăteam la plajă, mă îmbiau să gust magia Crăciunului. Nu, nu vreau magie încă. Vreau mere, pere, dovleac, gutui, caramel, salvie, cimbru și busuioc, vreau ceapă coaptă, morcovi dulci, ultimele roșii și primele murături. Vreau dovlecei, varză și ciuperci, vreau trufe, nuci și castane. Și da, toate astea își pot găsi locul în portofoliul de produse de toamnă ale unei brutării.
Înțeleg acest FOMO pe care unii dintre clienții mei îl resimt atunci când vine vorba despre actualizarea sortimentului de sezon. Unii se gândesc că le va scade cifra de vânzări, căci cumpărătorii vor alerga la concurență să cumpere produse cu tematică de Crăciun în septembrie sau în octombrie. Se tem de blamaj și de faimoasele cuvinte dar la vecinul se găsește deja. Cei pe care i-am sfătuit să tragă adânc aer în piept și să se concentreze pe produsele cu adevărat de sezon nu au regretat. Motivele pentru care recomand circumspecție sunt mai mult decât comerciale.
Toamna este anotimpul recoltei. Este prea bogată senzorial ca să o nivelăm și să o băgăm ca pe o grămăjoară de gunoi nedorit sub preșul colorat și sclipitor al Crăciunului. Mai ales că din septembrie până la începutului lui decembrie avem o grămadă de alte lucruri de sărbătorit, inclusiv culinar. Am să iau doar exemplul Austriei, unde, din momentul când public această ediție și până la Advent (care începe anul acesta fix la 1 decembrie și se termină cu Crăciunul) mai avem de trecut Allerheiligen (Ziua Tuturor Sfinților), Allerseelen (ziua dedicată pomenirii sufletelor celor adormiți), începutul carnavalului pe 11.11, Sf. Martin și Sf. Leopold - și mă rezum doar la acestea ca să nu încept să scriu o listă foarte lungă de ocazii regionale de toamnă, pe care le putem folosi cu succes pentru a crea un portofoliu de produse dulci, dar și sărate, în ton cu anotimpul.
Nu mă înțelegeți greșit: ador Crăciunul - însă la timpul lui. Să uniformizăm un întreg anotimp pregătindu-ne de spiritul sărbătorilor mi se pare exagerat și nociv de-a dreptul. Acoperim cu “mirosul sărbătorilor” - aka scorțișoară & co. - toate celelalte arome ale toamnei. Asta este, din punct de vedere senzorial, o catastrofă. Îi luăm scorțișoarei (dar și tovarășilor săi) farmecul, o banalizăm, în timp ce ignorăm toate celelalte nuanțe olfactive și de gust ale toamnei. Riscăm să ne regăsim plictisiși și anesteziați de Crăciun, care nu mai are nimic să ne ofere: nici bucuria anticipației, nici gusturile și mirosurile specifice.
Știm deja: cu cât petrecem mai mult timp înconjurați de anumite mirosuri și cu cât suntem mai expuși la anumite gusturi, cu atât mai mult ne vom obișnui cu ele și nu le vom mai simți. Aromele devin superflue, nedefinite, parte a unui peisaj senzorial banal, care nu ne mai poate entuziasma în niciun fel. E ca și când l-am pune pe Proust la o dietă constând în exclusivitate din madlene cu ceai. Ca să parafrazez…
…niciun lucru extraordinar nu se va mai petrece cu niciunul dintre noi. Nicio plăcere fermecatoare nu ne va mai cuprinde, nu ne va mai izola, căci nu va mai fi nimic să o pricinuiască.
Conexiunea strânsă dintre mirosuri și emoții se datorează și faptului că pentru ambele sunt responsabile aceleași structuri cerebrale, cunoscute sub numele de sistem limbic. Mirosurile sunt procesate de bulbul olfactiv, care trimite informația mai departe, direct către sistemul limbic, incluzând amigdala cerebrală (responsabilă, se pare, pentru memoria episodico-biografică, dar și pentru procesele atenționale și emoționale) și hipocampul (responsabil pentru transformarea memoriei de scurtă în cea de lungă durată).
Practic, mirosurile ajung în aceleași zone ale creierului care sunt responsabile de emoții și amintiri.
S-a dovedit științific că mirosurile care persistă în memoria noastră și care ne provoacă evocarea unor momente plăcute din trecut sunt tocmai cele pe care nu le experimentăm decât arareori, în ocazii speciale. Ele sunt cele care generază amintirile pe care le vom purta cu noi.
Ca expert în analiza senzorială mă întreb adesea ce scop are această confuzie senzorială, chiar și din punct de vedere al marketingului. Unde ne mai putem ancora, ca oameni simpli, în jurul sărbătorilor, cu tot ce au ele de oferit? Ce ne transmitem unii altora, unde ne mai putem forma - nouă înșine ca adulți, dar și copiilor noștri - amintiri frumoase, care să poată fi declanșate de mirosuri plăcute, specifice?
Desigur, nimic nu ne împiedică în zilele noastre să sărbătorim Crăciunul tot anul, dacă dorim. Este, până la urmă, și o alegere personală. Eu îmi doresc însă ca Grinch-ul consumerismului să nu fure nici Crăciunul, și, mai ales, să nu fure toamna, cu totul…