Timea Laslavic, traducătoare și autoare de cărți pentru copii

despre Timișoara, pâine în bagaj, o bicicletă zburătoare și cel mai emoționant gem de zmeură

Pe Timea Laslavic am cunoscut-o la Viena, pe vremea când locuia și ea în Austria. Am rămas de atunci în legătură și vorbim des despre te miri ce. Ne leagă studiile de filologie, pasiunea pentru literatură și traduceri, pentru ceea ce înseamnă lucrul cu cuvintele, în general. Dincolo de asta, mai este un lucru pe care îl apreciez la ea: faptul că este preocupată de istoria familiei sale, că a mers să descopere originea numelui pe care aceasta îl poartă, că are caiete vechi de rețete, trecute din mamă în fiică. Acum a publicat și o carte, care are o poveste grozavă în spate, aflați din interviu. De notat și faptul că ilustrațiile îi aparțin unei eleve de doar 13 ani, Petra Szűcs!

Poftă bună la citit!

Bun venit la Vorbe pe Pâine, Timea! Te rog pentru început sa le spui câte ceva despre tine cititorilor noștri.

Acesta este unul dintre cele mai dificile lucruri: să vorbești despre tine. Iar atunci când sunt întrebată asta, obișnuiesc să spun cum mă numesc, de unde sunt și cu ce mă ocup. Foarte simplist, nu? Deși suntem încurajați să nu ne identificăm cu profesia sau ocupația cu care o avem, ci să vorbim despre cine suntem dincolo de asta... Și totuși, eu mă identific mult cu ceea ce fac, așa că voi spune tot asta: sunt o unguroaică născută în Timișoara, sunt traducătoare de limba maghiară, cu 17 experiență în domeniu, din care 11 pe cont propriu. În puținul timp liber pe care îl am mă ocup de multe, multe lucruri, am fel de fel de pasiuni, iar unul dintre ele este blogul meu, Desculță prin Timișoara.

Pe mine mă leagă de Timișoara niște amintiri extraordinar de frumoase din studenție. Îmi plăcea mult pe vremea aceea vibe-ul orașului, era cool si relaxat, se întâmplau petreceri cu muzica buna și se purtau discuții cu sens. Cum era Timișoara studentiei tale și cum e Timișoara acum?

Timișoara studenției mele era mai ponosită, mai gri, dar totuși vie – neputând atunci să o compar cu Timișoara de acum, nu simțeam că mi-ar lipsi ceva. Privind înapoi, îmi dau seama că Timișoara s-a schimbat extraordinar de mult în ultimii 20, 10, 5 ani. Cel mai mult în ultimii 10 ani. Transformarea centrului istoric în zonă pietonală a conferit orașului un aspect și o atmosferă cu totul diferite. Deseori, atunci când vorbesc de Timișoara cea frumoasă, mi se atrage atenția că „Timișoara nu este numai centrul!”. Da, este adevărat că în cartiere și la periferii sunt multe lucruri care nu s-au schimbat aproape deloc, dar sper să se întâmple și asta. Însă nici în alte locuri din lume cartierele nu sunt la fel de posh ca centrul. Mi-ai pus o întrebare foarte periculoasă, Timișoara este subiectul meu preferat, pot vorbi incredibil de mult despre asta! Dacă cititorii sunt curioși, pe blogul meu există despre asta un articol extreeem de lung, care se numește „Nu, în Timișoara timpul nu s-a oprit în loc. Dimpotrivă!”. Este aproape ca o odă, haha!

Desigur că ajungem și aici: spune-ne câte ceva despre Timișoara culinară. Ce se mănâncă bun acolo? Ce nu ar trebui să ratăm dacă vizităm orașul?

Eu practic fac naveta între Elveția și România, de ani de zile. Ori de câte ori ajung la Timișoara, dau iama în bunătățile care îmi lipsesc în străinătate și mă gândesc, aici, inclusiv la cele mai banale lucruri, cum ar fi merdenelele cu brânză sau pleșkavița bănățeană (pentru cei care nu știu, există așa ceva și este ușor diferită de cea sârbească). Să fac și câteva recomandări pentru voi. Timișoara are destul de multe restaurante bune, mai ales acum, după 2023, după ce orașul a fost Capitală Europeană a Culturii. „Naru” este unul dintre restaurantele mele preferate, unde sunt surprinsă de fiecare dată de imaginația bucătarului, de felul în care sunt mixate ingredientele și de modul în care arată farfuria. Este un loc în care există foarte multă creativitate. Nu în ultimul rând au o curte fermecătoare, unde stai sub un cireș, este foarte cozy. „Casa Bunicii” este un restaurant cu specific bănățean, care recent a deschis încă o locație, de data aceasta în zona centrală a Timișoarei, acolo unde și merita să fie – aici veți regăsi gustul copilăriei, într-o prezentare mai nouă, iar designul interior vă va lăsa mască, printre altele există și o vatră, semnificația căreia nu cred că trebuie să o explic nimănui. Arată într-un mare fel totul! Pentru o gustare rapidă, o idee este „La Focacceria”, cu preparate autentic italienești, unde vă recomand panino, respectiv, croissantul cu cremă de fistic! Gelateria mea preferată din Timișoara este „Grazia Gelato”, unde există și înghețată fără zahăr, respectiv o aromă care poartă denumirea de „Timișoara”, cu ciocolată și portocale. În oraș sunt extrem de multe cafenele de specialitate, preferata mea este „Metaphor Coffee Project”, totodată vă recomand ca la Timișoara să nu ratați să beți undeva o cafea Illy – pentru cei care nu știu, Francesco Illy, inventatorul espressorului modern și cel care a pus bazele brandului internațional Illy s-a născut la Timișoara.

Ai să publici în curând o carte de povești (LE: cartea se poate deja cumpăra!). Istoria din spatele ei este foarte interesantă. Ne spui câteva cuvinte despre ea?

Da, este o nebunie! Sper să îmi iasă, am niște emoții... Istoria din spate este că în 2023, în timp ce făceam ordine mi-am descoperit caietele de compunere din școala generală, scrise în perioada 1991-1992. Recitindu-le, mi-a venit ideea că aș putea să le transform într-o carte de povești. Textele au fost scrise inițial în limba maghiară, însă dacă tot sunt traducătoare, le-am tradus și în limba română, așa că voi publica o ediție bilingvă. Și să știi că mâncarea nu lipsește din carte. Iată un fragment: „Mama lui s-a speriat, dar apoi s-a bucurat enorm, căci tocmai ce se terminase făina și voia să facă niște clătite. Cu funingine cu tot, Eric a dat o fugă până la magazin și a rezolvat problema. Clătitele le-au uns cu un delicios gem de zmeură, de casă. Eric s-a întors în pădure și le-a dus câteva și vulpilor. Astfel, între ei a început o frumoasă prietenie. (...)” Nu este întâmplător că este vorba de gem de zmeură; acesta este un element adăugat acum, adică nu era prezent în compunerea inițială. Am avut foarte, foarte multă zmeură în grădină și mama mea făcea în fiecare an în primul rând gem de zmeură. Aveam atât de mult gem de zmeură în cămară, încât am mai mâncat gem făcut de ea și atunci când se împliniseră deja niște ani buni de când ea nu mai era printre noi...

Dacă tot este vorba despre copilărie, care era mâncarea ta favorita? 

Nu am avut o mâncare favorită și nu am nici acum un preparat favorit, am doar ingrediente favorite. Ador toate lactatele, de exemplu, mai ales smântâna. Pun smântână în orice, oricum în bucătăria maghiară, smântâna este foarte populară, eu am fost șocată când am văzut că în Austria și Elveția smântâna se vinde în niște recipiente foarte mici. Eu eram obișnuită, din România, cu smântână cumpărată în cantitate mare, în acele găletușe! Ador maioneza, ouăle, pieptul de pui, cârnații afumați făcuți de tatăl meu și șunca de casă, foietajul, ciocolata. Altfel, sunt cam mofturoasă la mâncare, în sensul că sunt foarte multe lucruri pe care nu le mănânc și nici nu prea gust nimic nou, dar sunt încântată de combinații noi din ingredientele pe care le prefer.

Știu că și tu ai o poveste cu pâine în bagaj. Ne-o împărtășești?

Da. Din cauză că am rezistență la insulină, nu prea am voie preparate realizate din făină albă și trebuie să mănânc pâine integrală. În orășelul în care locuim, lângă Zürich, nu am reușit să găsesc o pâine integrală bună, iar pâinea mea integrală favorită este cea de la brutăriile „Prospero” din România. Atunci când mă întorc de la Timișoara la Zürich, obișnuiesc să vin cu o pâine de acasă, astfel mănânc pâine bună măcar 2-3 zile. Dacă aș avea un congelator mai măricel aici, aș aduce mai multe, dar avem unul minuscul, cel mai mic congelator pe care l-am văzut în viața mea. Practic este potrivit doar pentru cuburi de gheață și câte o înghețată...

La final, o întrebare care în familia mea stârnește controverse: snack în timpul lecturii? Dacă nu, de ce nu? Dacă da, ce snack?

În timpul lecturii nu, realizez că nici nu mi-a trecut prin cap vreodată, mi se pare că nici nu se potrivește. Lângă o carte vizualizez doar un ceai sau o cafea... Însă la filme da; și nu mi-e rușine să recunosc că ador semințele de floarea soarelui. Uite, și asta obișnuiesc să am în bagaj. Mereu fac glume spunând că aduc tot felul de lucruri cu... Lufthansa; poate povestim și despre asta într-o zi, ce cară românii în bagajele lor atunci când se întorc din țară...

Fotografii: Timea Laslavic