Alexandra Andronic, Materia Kitchen.

"În anul în care mi-au apărut trei spice de grâu în curte, am știut că sunt pe drumul cel bun."

Bine v-am găsit la primul interviu din secțiunea Vorbe pe pâine! I-am dat microfonul Alexandrei Andronic, care ne-a povestit despre muzică, mâncare și, cum altfel, despre pâine cu maia.

Rămânem deci în spiritul Sourdough September. Poftă bună la citit!

Alexandra, bun venit la The Bread Sommelière! În mod tradițional deja, am să te rog să le spui cititorilor noștri câte ceva despre tine!

Bună, Lara! Bună, tuturor! Sunt foarte fericită și onorată să intru în comunitatea TBS odată cu interviul ăsta :)! 

Numele meu e Alexandra și, de când mă știu, mi-a plăcut să mă joc cu aluaturile, prăjiturile și cuptoarele. Cu toate astea, drumul nu a fost cel mai lin. A durat mult să realizez și să accept că unul dintre rolurile mele în viața asta e să hrănesc oamenii și să le aduc bucurie prin lucrurile pe care le fac. 

Azi fac pâine cu maia, prăjituri și torturi decorate cu flori.

Alexandra Andronic: muzica nu se întâmplă doar pe scenă

Prima mea curiozitate va fi, desigur, legată de începuturile tale în ale cofetăriei și brutăriei. Ce te-a determinat să alegi calea asta? Care sunt primele tale amintiri din bucătărie?

O bună bucată din viața mea m-am lăsat efectiv ghidată de ce îmi place să fac. Simțeam că am o cale, dar nu reușeam să îmi dau seama care e. Nu a fost ușor să fac abstracție de presiunile societății sau de lipsurile materiale care au apărut uneori, dar mi-am luat câțiva ani în care mi-am permis să caut ce e acel CEVA pe care simțeam că trebuie să îl fac. 

Am terminat o facultate de Asistență Socială - Politici Publice și un master în Antropologie, am trecut printr-o depresie, m-am îndoit de mine mult, am avut tot felul de căutări. Dar, când m-am oprit un pic și m-am uitat înapoi, am văzut că tot timpul a existat un fir continuu: mâncarea, sub orice formă. Fie că am învățat să fac pâine ca o formă de terapie, că am gătit ca să îmi câștig existența sau că prietenii mi-au cerut să le fac un tort pentru nunta lor, orice altceva aș fi încercat să fac, continuam să mă întorc în direcția asta. 

Azi accept cu bucurie că ‘mâncarea’ e teritoriul unde mă simt cel mai bine, unde am cel mai mult curaj și cea mai multă relaxare. 

Încă nu mă pot decide care dintre domenii îmi place mult - cofetărie, brutărie sau patiserie, dar știu că bucătăria îmi place cel mai puțin (în parte și din cauza mediului greu și destul de agresiv în care se lucrează). 

Dacă aș putea, aș vrea să învăț să le fac pe toate excelent:) dar, cum timpul e limitat, momentan mă concentrez pe pâinea cu maia și pe prăjituri. 

Muzică, mâncare, maia: lumea Alexandrei Andronic

Cât despre amintiri din bucătărie de când eram mică, am foaaarte multe, dar o să împărtășesc cu voi una care mi se pare haioasă prin ineditul ei. Nu e chiar dintr-o bucătărie adevărată fiindcă toate ‘produsele’ au fost făcute din pământ cu apă (hahah), dar într-o vacanță de vară la țară, am recreat pregătirile pentru o pomană, așa cum văzusem la bunica mea: de la zeci de colaci, pitișoare, drept-dumnezei, până la prăjituri și cozonaci. Am muncit mult și am fost foarte mândră de mine :))).

Numele brandul sub care activezi, Materia Kitchen, mă face să mă gândesc la un alt interviu de aici, cel cu Chloe Chevron, designerul culinar, care a spus că materia vie este inspirația primordială. De ce ai ales tu acest nume, ce înseamnă pentru tine materia și cum te joci tu cu ea?

Eu sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce mă înconjoară și mă fascinează să aflu cât mai multe despre plante, flori, grâne, orice e comestibil și poate fi folosit ca să hrănească sau să aducă un plus de bucurie, savoare, inedit vieților noastre. 

De exemplu, am avut perioada în care mi-am decorat torturile și prăjiturile cu plante și flori comestibile presate. Atunci mi s-a deschis un întreg univers! Voi știți câte plante cresc în grădinile noastre, pe care poate nici nu le observăm, dar care sunt comestibile, unele și medicinale, în mod cert superbe? A mai fost fascinant să observ și cum se schimbă de la an la an anatomia unei grădini dacă o lași să crească sălbatic: ce specii noi apar, ce au mai plantat vecinii :)), ce semințe au mai adus păsările sau vântul. 

În anul în care mi-au apărut trei spice de grâu în curte, am știut că sunt pe drumul cel bun. 

Alteori, mă raportez mult mai pragmatic. De exemplu, ca să înțeleg mai bine ce e cu pâinea, am simțit să citesc despre bobul de grâu, de la istorie, la alcătuire, la cum se macină. 

Materia e peste tot și e o sursă infinită de inspirație. 

Numele a venit la mine pe la vreo 20 de ani, când încă nu știam ce o să fac în viață. Am avut o conexiune instantă cu acest cuvânt și mi-am promis că orice afacere aș avea, o să se numească Materia. 

Eu personal aș putea vedea o conexiune - nu numai metaforică - între materia terestră, pe care o putem modela, și materia din care sunt făcute astrele. Și uite așa ajung la Kepler Not Kopernikus și te intreb ce mai face trupa și cum navighezi tu între aceste două feluri de artă, cea culinară vs. cea muzicală?

Există chiar și o legătură între Kepler not Kopernikus și mâncare :)) Pentru că propunerea de a face parte din trupă a venit de la un fost șef de-al meu, în restaurantul căruia am avut primul job în domeniu (și primul meu job ever, de altfel). 

Complicate și misterioase sunt căile vieții hahah, dar așa s-a întâmplat. 

Îi spusesem într-o discuție că mi-ar plăcea genul ăsta de exprimare artistică și, câțiva ani mai târziu, când și-a făcut trupa, m-a cooptat. 

Am zis da imediat, deși habar nu aveam ce presupune. Nu regret nici o secundă. Cu Kepler, dar mai ales cu formația soră mai mare, KnotK, am călătorit prin toată Europa, din cluburi mici, până la festivaluri foarte mari și am putut să explorez latura mea care are nevoie să se exprime mai artsy, mai abstract sau mai extravagant. 

În perioada în care aveam concerte foarte multe, a fost greu. Să treci de la viața de cofetar (pe vremea aia aveam un job foarte solicitant pentru care trebuia să mă trezesc la 5 sau la 2 noaptea), la viața de turneu, care presupune să te culci la 5:)) și invers, e extrem. Noroc că s-au mai rărit concertele :p

Ești a doua mea invitată care a participat la un concurs televizat de gătit. Ce te-a motivat să faci asta și ce ai învățat de acolo?

M-am lăsat împinsă de la spate. Nu e genul meu să particip la concursuri, nu mi-a plăcut niciodată competiția. Și s-a văzut asta și în prestația mea. Oricât s-a încercat altceva, am rămas pe poziții, nu m-am certat cu nimeni și mi-am făcut prieteni. Eram atunci în perioada mea foarte flower-power :)) azi aș fi tras mai tare spre premiul ăla, deși tot fără să calc pe nimeni în picioare. 

A fost o experiență super solicitantă, foarte stresantă, dar și frumoasă. Am avut norocul să am niște colegi mișto, cu care m-am distrat, împrietenit și ajutat. La finalul mai multor zile de filmare, producatorii au simțit să ne amintească nervoși că ‘suntem într-o competiție!!’ și ar trebui să ne purtăm ca atare :)))

Lucrul cel mai important cu care am rămas în urma experienței ăsteia e că m-a ajutat să îmi dau seama ce mă interesează cu adevărat. Am realizat că la foarte multe probe am ales să fac deserturi și că de fapt asta mă bucură mai mult decât gătitul. 

O altă lecție importantă a venit după emisiune: că oportunitățile pot să apară chiar și de acolo de unde nu te aștepți deloc fiindcă am primit un job în restaurantul unuia dintre jurații care m-a plăcut cel mai puțin în timpul emisiunii. 

Tu faci și pâine cu maia. Cum ai decis să intri și pe acest teritoriu? Care sunt provocările cele mai mari pe care le-ai întâmpinat și, desigur, unde crezi tu că rezidă fascinația asta eternă pentru pâinea cu maia?

Oooh în momentul ăsta din viața mea, pâinea cu maia a devenit pasiunea cea mai mare. Sunt aproape 10 ani de când fac pâine cu regularitate și abia acum simt că încep să o înțeleg mai bine. 

Am intrat pe teritoriul ăsta pentru că efectiv nu îmi plăcea pâinea de la supermarket și mă chinuiam mereu să găsesc ceva cu un gust decent. Brutării artizanale nu existau pe vremea aia, cel puțin din câte știam eu, așa că m-am apucat să învăț singură. De fapt, cu mama. Citeam bloguri, încercam să înțelegem ce-i cu maiaua, prefermentul, timpii necesari, fermentare la rece, etc. Experimentam și ne confruntam rezultatele. 

La un moment dat am decis că las tot și mă dedic pâinii cu maia. Așa că, o perioadă de câțiva ani, doar asta am făcut: am experimentat cu tot felul de aluaturi, de la pâine, la cozonaci. A fost un proces profund de învățare. Cumva, simt că în loc să învăț din ‘afară spre interior’ (adică cineva să îmi dea niște reguli pe care să le respect și să-mi iasă pâinea), am învățat prin ‘încercare și eroare’ și astfel am dezvoltat o relație foarte strânsă și intimă cu maiaua, cu tipurile de făină, cu temperaturile, hidratarea, cu toată chimia pâinii. 

A fost dificil și foarte ‘time-consuming’? Da. Aș face-o altfel dacă aș lua-o de la capăt? Probabil că nu, pentru că asta a fost și o perioadă de terapie pentru mine. Nu exagerez cu nimic. 

La ultimul job pe care l-am avut într-o cofetărie am intrat în burnout (pe lângă anxietatea severă de care sufeream atunci, alternată cu perioade depresive) și am decis că trebuie să fac ceva pentru mine. Pâinea cu maia mi-a dat șansa să am o activitatea, dar într-un ritm mai liniștit, să creez ceva cu mâinile, așa cum mi-a plăcut întotdeauna, în paralel combinat și cu provocarea intelectuală de a învăța teoria, dar mi-a solicitat și creativitatea fiindcă tot timpul am simțit nevoia să fac combinații noi de făinuri sau de add-ins ca diferite tipuri de brânză, fructe, nuci etc. Totul în ritmul meu. 

Călătoria alături de pâinea cu maia m-a ajutat să îmi cresc stima de sine, să îmi cunosc valoarea, să îmi accept cu mai multă ușurință greșelile și să nu mă mai supăr pe mine, să cunosc bucuria lucrului bine făcut și multe, multe altele. 

Acum simt că sunt în alt loc. Începe o nouă etapă. 

Simt că sunt pregătită să intru și mai în profunzimea acestui univers al pâinii, mă interesează aspecte mult mai de detaliu, ce țin de arome, mirosuri, texturi și cum pot fi obținute cu mai multă precizie. 

Azi n-aș mai refuza un curs de specializare, am curiozitatea de a gusta ce fac brutarii din toată lumea, dar și un alt tip de înțelegere și apreciere al muncii altora. 

Ce mă mai interesează momentan e și cum comunicăm informațiile astea publicului? Simt că sunt foarte mulți iubitori de pâine în jur și merită să cunoască mai multe despre ea, să înțeleagă ce complexitate poate avea, că poate fi o bucurie la fel de mare ca un vin, o brânză sau o cafea de specialitate și că merităm să mâncăm o pâine bună, sănătoasă și delicioasă. 

Fascinația noastră pentru pâine cred că e și genetică. Ne hrănim cu ea de mii de ani, ne-a salvat de la foamete de atâtea ori, și-a pus amprenta asupra noastră într-un mod foarte adânc. S-au format și s-au dezvoltat civilizații și imperii datorită ei. 

În plus, e și ceva afectiv, pentru că de generații ne-am văzut bunicile și mamele scoțând pâinea caldă din cuptor, majoritatea dintre noi. 

Pâinea acoperă un spectru larg: de la faptul că a susținut viața în vremuri de restriște, a stârnit revoluții și a fost simbol social, la actul pur hedonist de a te bucura de o bucată proaspăt scoasă din cuptor și până la o gusta în restaurante de lux, ridicată la rang de artă. 

De-aia mi se rupe sufletul când aud oameni care spun că pâinea nu e bună în general, că nu ar trebui să o mâncăm, pe care îi văd că se abțin, deși le place foarte mult, etc. 

Într-adevăr, există multă pâine pe piață care poate chiar nu ar merita să fie mâncată, care dăunează sănătății din cauza aditivilor adăugați și așa mai departe. Lor le-aș spune să citească eticheta cu atenție și să aleagă o pâine care li se potrivește. Sau i-aș îndemna să meargă la o brutărie artizanală și să stea de vorbă cu brutarul lor. S-ar putea să afle că există viață după franzelă :) și e delicioasă!

La final, te rog să ne spui care este prăjitura ta favorită de toamnă și ce melodie crezi că i s-ar potrivi cel mai bine? 

Simt că trebuie să specific că nu am o prăjitură preferată pentru că în general nu am nimic ‘preferat’ fiindcă încerc să stau deschisă la tot, dar fac mici obsesii temporare :) 

Pentru azi, vă dedic așa: o bezea crocantă cu cremă fină zabaglione cu mascarpone, smochine și zmeură proaspete, iar deasupra turnăm un pic de sirop din frunze de smochin. Totul pe fundal de L’Impératrice - Sonate Pacifique.